Despre mine

Fotografia mea
Sunt doar un om umil, gata sa salveze lumea de la dezastru!

vineri, 25 decembrie 2009

Cromatismul neajunsului

Lumina monitorului ma tine treaz pentru a desavarsi aceste randuri. Aceste randuri sunt scrise pentru prietenii mei, care inca odata imi confirma de ce ii numesc asa.
Simpla revedere mi-a aratat, sau a scos la iveala, golurile sufletesti pe care le am adanc inradacinate. Plang de fericire, doar pentru ca am putut sa ii revad pentru cateva ore. Oare exista ceva mai puternic decat acest sentiment?

Ma incearca simtaminte straine, o senzatie pe care greu o pot descrie, alaturi de o intrebare inevitabila: cat de buna e aceasta revedere? As vrea ca momentele transcendente petrecute alaturi de ei, sa nu mai aiba sfarsit, iar faptul ca stiu ca asta nu se va intampla, ma face irascibil. Cel mai placut este sa regasesti ideile care salasluiesc in tine, in persoana cu care discuti. Exact asta s-a intamplat, pe aceasta cale dorind sa-i si multumesc persoanei respective, pe care o sa o numesc la sfarsit. Discutii fara sfarsit, duse la sfarsit insa de trecerea nesimtita si smintita a timpului. Reconfirmarea a tot ceea ce gandesti, prin propozitii care planeaza asupra tenebrelor trecerii vremii. Sunt nelinistit, pentru ca trebuie va trebui sa astept, pentru ca sufletul sa-mi fie din nou plin de bucurie.

Cuvintele-mi lipsesc pentru a descrie tot ce simt. Ce pot sa spun insa este, ca exista o legatura dincolo de metodele mediocre de perceptie al umanitatii, care ne vor lega peste spatiu si timp. Ideile si gandurile sunt cimentul care tine totul strans legat, pentru a permite sa simtim aceasta legatura. Stiam ceea ce sunt si ce trebuie sa fac, dar faptul ca tu ai reconfirmat pentru a nu stiu cata oara acest lucru, ma face sa simt fiecare celula din mine vibrand cu energie, pregatind intregul corp pentru ceea ce are de facut. Iti multumesc Adelina! (Daca vrei, e ca o balada pentru Adeline)

Craciun

M-am trezit imbelsugat de un parfum al unui brad mult prea scump pentru a-l putea cumpara. Prajiturile frematau intr-o chemare perversa pe masa, imprastiind izul prea bine cunoscut al sarbatorilor. Mama se trezise si ea, si dupa o cafea buna de dimineata, a pus pe masa bunataturile pregatite cu dragoste si cu truda in ultimele zile. Cat de frumos si mai ales feeric.

Insa noi toti am uitat ce inseamna defapt acest craciun. Este o sarbatoare in care se aduna cati mai multi si mananca cat mai bine? Este o sarbatoare, in care se vor umple cupele cu vin pana la refuz? Deseori aud multa lume spunand ca acest craciun este "o sarbatoare a familiei".
Nimic nu poate fi mai gresit. Pentru cei care sarbatoresc craciunul, trebuie sa reamintesc care este semnificatia acestuia. Daca tot aveti pretentia de a fi vazuti ca crestini, macar sa stiti despre ce e vorba.

E vorba despre un baietel mic, care s-a nascut acu' 2 milenii, despre care se spune ca e fiul lui D-zeu, trimis pentru a ne ierta noua pacatele, trecand el ca tap ispasitor. Nasterea lui, binenteles fiind importanta in credinta crestina, a ajuns o sarbatoare, pe care noi o numim Craciun. Nu ma intereseaza ca se trage din sarbatoarea romanilor Saturnalia si ce o fi simbolizat pe atunci. Important este ca acum asta inseamna si asta se sarbatoreste de craciun, nu taierea porcului.

Stimati concetateni, astfel va reamintesc ca, pentru cei care sunteti crestini, amintitiva ca ziua in care sarbatoriti nasterea unui copil al d-voastra, nu este o ocazie de a petrece timpul cu familia, sau o ocazie de a va indopa cu prajituri si de a merge din casa in casa cantand si beand pe gratis, ci este doar ziua de nastere a copilului, pe care il cinstiti cu cu aceasta ocazie.
Astfel sa faceti si de craciun.

joi, 24 decembrie 2009

Infernul

Dante! Un infern si-o comedie.
Asta-ti povestesc eu tie
narand cu trufie cum umblam peste oceane
largi de flacari. Draci zbugheau o mie,
capete incoronate, defaimate, cantau,
trecand din cerc in cerc, dupa culoarea sablonului. Radeau
zicandu-mi: - Tot ce sti, ce-ai cunoscut,
chiar de vrei si de n-ai vrut
nu se va schimba in bine. Pe tine,
o tu Satan, te-am ales cu totii,
si cei din intaiul cerc. Sa nu vorbesc de hotii
care, fara emotii, au plecat la vanatoare de pareri.

Si-atunci un inger, Uda-l chema,
Venea, vorbind, impartasea
exact acea credinta, si atunci l-am intrebat:
- Oh tu inger fermecat, ei spun ca raul va domni ..
Ani vor trece mii si mii si tot nu voi vedea schimbare.
- Rabdare, spuse el atunci. Mai bine decat sa arunci
cu-nvinuiri in jurul tau, incearca acum sa nu te duci
pe drumul nedreptatii. Asculta tot ce am de spus,
despre viitor si despre-apus, si vei vedea de ce eu am dreptate.
Mai mult supus, decat dorind, pornind vedeam
strazi necolimate, rezultate-a lor pe geam
din castelul cercului intai.

Vazand ce nu pot exprima, l-am intrebat cu-ardoare:
- Cum pot in iad sa-existe oameni inzapeziti?
Lihniti as intelege, muribunzi sau smintiti,
ramasite-a timpurilor conduse de hititi;
De ce nu interveniti? Uda, cu dintii ranjiti,
Intorcandu-se din odaia mea cu cartofi prajiti
a studentiei, spuse: - Au fost rastigniti!
Nevrand s-asculte toti au fost pedepsiti.
Vei intelege in curand, de ce eu am dreptate,
preiveste-n jur, caci poate, iluziile vor disparea.
Astfel trecand de cercul doi, scuipand cu foc si cu noroi
Uda ma indemna catre poalele infernului. Cu noi
mai erau inca trei ingeri, ca norii cerului
ce ne urmau.

In cercul trei, ajunsi cu ei, erau opt fiare ca opt lei,
Plangandu-si ranile si ei, deoarece e intuneric.
Un baiat mai mic zambind, scuipa un dinte, rosu fiind la fata.
- Cum poate trece asta, chiar de-i Satan, nepedepsit?
Se vede clar si cu punctul albastru ca el l-a lovit?
- Pentru asta vei fi pedepsit. Vai, cat tupeu nemarginit
ai aratat necontenit cu astfel de-ntrebari. Rastit
mergea in fruntea dezvoltarii, propovaduind turismul.

Esecul, temporal gandea, chiar daca exista deja,
il supara frenetic. Ma putea oare convinge sa devin eretic?
Trecand astfel de cercul trei, zabovind doar saptamani,
Il intalnim pe Pocul patru. Promitea sute de lei:
- Hai si ia, daca mai vrei sa duci o viata buna.
- Parasind saracia, nu ma-nvenineaza tare,
dar chemarea ta, strengare, nu-i vaneaza doar pe-ai mei.
Chemarea ta, spre esafod, chiar de ar fi el in viitor,
n-o voi urma, principiul standu-mi drept picior.

Trecura alte mii de cercuri, iar incercari inmiite,
de la palme la cutite, ajugand la abator. Dar n-am cedat cerintei lor.
Astfel stau intemnitat, curat si scriu inversunat,
povestea tarii lor. Am incercat s-o fac si-a mea,
Pretul fiind minciuna insa si inselaciunea, draga imparat,
Voi ramane in casuta mea, fara a denatura, cum ai facut-o tu,
Adevarul si intelepciunea!

miercuri, 23 decembrie 2009

Plang zapada!

Umblam plangand zapada! Doare,
nu poate chiar sa te omoare,
doar daca stai plangand in cada. Cat soare
care sa-mi topeasca plansul
si daca matza ar conteni linsul
As constata cu stupoare
ca e si un pelican ca linxul
care plange langa mine. Distinsul
pelican. Razi prietene? Eu rad cu tine,
Nici nu stiu cat ma mai tine plansul.
Sper, atat cat sa fac o femeie de zapada,
binenteles ca nu in cada, sa i-o dau prietenului meu.

Si cum umblam cersind castane
prin strazisoare pustioare,
veni o doamna fermecatoare, si-mi oferi cazane!
- Dar ce sa fac eu cu acestea?
o intreba-i privindu-i culoarea,
care emana miros, si teasta care
avea forma unui ananas.
- In aceasta vei putea, tu doamne,
sa-ti pui zapada plansa la pastrare,
si nu de foame, doar pentru o seara trista.

Crezand intru-catva cuvintele nescrise,
Ce-mi parvenira prin auzul mort, inzapezit,
Vazui un automat in care-am aruncat niste fise,
Sa vina printul fermecat ca-n vise. Cat de fericit ...
De-acolo-ncolo ce-auzii, nu are nici pereche
si nici c-a mai fost auzit.
- Lasa-ti zapada sa curga in ureche,
iar tot ce vrei iti va fi implinit.
Cat despre cazanul de-l intrebi, eu spun nu-l lua:
putea, mirosea urat, a catifea arsa cu fierul de calcat
sub actiunea interminabila a zapezii care-o plangi.

Convins acum, care-mi era destinul, plans, neplans,
am ras putin, deoarece chiar ma durea.
- Sa trag putin iar la masea? Caderea mea
ar fi fost una legendara. Nu asta ar fi vrut chiar ea,
femeia colorata cu cazanul? De ce mi-ar fi dat altcumva
un cazan?

Si mi-am lasat sa curga in urechi zapada plansa.
Dorinta s-a-mplinit. O girafa manca oi necontenit,
sub actiunea macaralei bucurestene. Dar cu oarecare lene-
am stat si-am dojenit o turma de capre, ce zburdau peste un pian
din care suna, oh, cu ce candoare, un "Agitato" beethovenian.

Privind aceste-actiuni enervat
(Zici ca era Buddha reincarnat),
leganat, cred ca de-o creanga fabricata din rahat de leu,
urla ostentativ la mine: - Mai animal estompat.
Vi aici in regat la mine, fara rusine, sa-mi certi turma de capre?
Si-n plus sa-mi faci agitato din andante?
Acum stiam, la ce avea sa-mi foloseasca cazanul.
Nu e ca la aruncatul cu banul, e ceva mai palpabil
si mai imbadubitabil, chiar si decat acel agitato.
Forta, clar, egala cu masa ori acceleratia, deci cazanul
e egal cu zapada plansa ori muschii dorsali incordati
cu care-l procreez acum, pentru ca nu am ascultat
de teasta in forma de-ananas.
Cazanul, cat ai spune "Imhotep cel mare si-ntelept", lua forma
vazandu-i-se-n piept o floare, cam de-o tona.
Lumina florii luminand cararea, imi dadea timp sa biruiesc
asupra animalului ceresc, luand sub stapanire visarea.

Astfel girafele mancau oi necontenit
eu am zbughit sa cant sonata lunii
3 - Presto agitato, ascultat de turma de capre
tot neferit de zapada care-o plang fericit cu amaraciune.

(Aproape) Ca la 20 de ani!

Din cate puteti observa, dupa 20 de ani de la caderea "imperiului Ceasca", conducerea tarii se comporta exact ca la 20 de ani, cum cantau cei de la Voltaj: "fara griji si fara bani".
Cine poate sa imi dea motive bune pentru care as putea sa am incredere in acest guvern? Berceanu la transporturi? Haideti mai baieti mai. Dar cum se poate asa ceva? Adica il puneti exact pe acelasi om, care acum cateva zile, poate o saptamana, lasa sa inghete cetateni romani afara pe strada, inzapeziti, sub pretextul ca daca trimitea masini de interventie, ar fi trimis alti oameni la moarte? Puteti crede acest lucru? Voi nu puteti vedea ca omu' asta a dat gres, exact in titulatura pe care o poarta, adica de ministru de transporturi si infrastructura?

Udrea? Tot respectul Base'. Poate ca trofeu personal merita mentionat. Ministrul dezvoltarii si turismului. Ah, e vorba cumva de turism electoral? Cred ca de aceea detine doamna Udrea acest post, de atata timp, si nu din cauza competentelor de care a dat dovada pe durata intregii executari a functiei bine-meritate. Scuzati-mi acum limbajul, dar care a fost faza cu radio-ul? Tanti asta a sunat la un post de radio si a spus ca nu e EA? Nu inteleg in primul rand motivatia care te-ar duce la un astfel de gest; si a spus cumva ca e o 'fana' al doamnei Udrea? Doamna Udrea, daca nu va supara ca va intreb, de cand are un ministru fani? Haideti ca sustinator sau grup de interes mai merge, dar fan? Va credeti vedeta doamna Udrea, sau nu ati inteles exact termenul 'fan'? Exista un site, destul de dragut, www.dexonline.ro.
Si cum luna razbatea prin apa cerului adanc,
Asa-mi razbat si mie vorbele Udrei si plang
Deoarece adevarul e trist. E ca un vis.
Acesta e guvernul pe care ni la-ti promis?

Da. Ministrul apararii, Oprea. Era demult o dorinta arzatoare de a mea de a vedea, bine se vede oricum, dar sa se vada fara perdeaua bunului simt jucat actoriceste, ca mafia face parte din guvern. Mai Mircea Badea ... zi-i tu ma, tu, ca tu le sti. Aminteste-i ce zicea in 2004.
Nu este asta o problema. Omul se poate schimba, oricare dintre ei. Dar aceasta numire cred ca avea nevoie de o justificare, pentru ca omul de rand, adica eu care mai stau la bordura, rod o "seminta" si rad de prestatia teatrului local, sa stiu ca nu a fost numit un mafiot, sau un cap al mafiei in randul guvernului, mai ales pe postul de ministru al apararii. Cum adica? Domnu' mafiot are la manuta lui armata? Ma rog, de ce nu! Probabil ca are ceva afaceri de genul familiei Bush, si trebuie sa vinda armament. Si de unde va cumpara Romania armament? EXACT!!

Plictiseala ma face sa ma opresc aici. Deci, ca o concluzie, pentru cine au murit acei oameni acum 20 de ani? Pentru ce?
Daca e sa ma iau dupa ce imi dicteaza inima, e clar: pentru ca noi sa avem drepturile pe care ei nu le-au avut. Pentru ca noi sa nu ne luptam zilnic pentru "un colt de pita". Pentru a avea circularea libera a informatiei (ceea ce, din cate se aude, nu prea mai exista). Au luptat, pentru, hai sa o spun pe "sleau", pentru viata. Ceea ce a fost inainte nu a fost viata, ci un chin continuu, o existenta aproape in antimaterie, unde domneau frica, foamea, instabilitatea si lipsa eticii si a simtului civic.
Daca e sa ma iau insa dupa ceea ce se infaptuieste astazi in "tarishoara", spuneti-mi voi pentru ce au murit! Pentru acest guvern, care pentru mine nu are alt rol decat unul ilar? Pentru instaurarea unui regim, care seamana foarte bine cu acela contra care au luptat (cu micile diferente binenteles: nu mai stam acum ore sa ne luam portia de lapte. Hhhhhhhmmmm; dar cu ce sa cumpar laptele?)?
Lipsa aceasta de respect pentru acei oameni ma socheaza. Vorbesc sincer, spunand aceste lucruri. Daca un asemenea sacrificiu pentru ei, nu inseamna nimic, ce-i va face oare sa se schimbe? La ce inaltime se afla sensibilitatea lor morala? Si mai important: de ce sunt ei in stare?

Probabil ca acest subiect va mai fi discutat si in viitor. Momentan insa sper ca socul care ne face sa vibram din toate incheieturile emotive si rationale, sa ne faca sa ne trezim la realitate si sa ajungem la concluzia ca ceva trebuie schimbat, si ca noi trebuie sa schimbam acest lucru.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

marți, 22 decembrie 2009

Sa-i respectam pe stramosi

Trairile de pana acum, ma aduc in postura de a spune ca fara expertizele stramosilor, noi nu suntem nimic. Aceasta afirmatie o fac binenteles intr-un termen principial. Singura problema pe care o avem, este identificarea a ceea ce gasim in scrierile stramosilor, in figura descrisa de prezent.

Priviti urmatoarea problema: e normal ca, dupa ceva timp, traind, sufland, avem nevoie de hrana. In timpurile care au precedat inventia rotii patrate, solutia era sa mergi la o vanatoare, iei vanatul, il prajesti bine, si sa il bagi la stomacel. In timpurile noi, in care se redescopera roata rotunda, avem aceeasi problema, si aceeasi rezolvare: ne este foame si trebuie sa mancam. Dar, pentru a manca, vedeti voi, fiindca obiceiurile s-au schimbat, trebuie sa facem altceva. Nu vom merge la vanatoare, ci vom merge la lucru. Pentru cei care vor sa manance Pizza sau Lachs, acest lucru se va intampla in Spania sau in Germania. Dupa cum vedeti, in principiu si la intelesurile lor primordiale, problema si rezolvarea sunt aceleasi, aparand diferente impuse doar de era in care ne aflam.

Oricum intregul concept de a munci pentru a crea ceva, pentru a avea ceva la schimb pentru ceva, pentru care a lucrat altcineva s.a.m.d., este unul tampit, bazat pe inabilitatea, sau impusa inabilitate a populatiei, sau cum punea problema Lapusenanu', al "prostimii", de a crea ceva si binenteles predispozitia ca nu toti au dreptul la resursele oferite de planetuta noastra. Spun asta, pentru ca, dragi concetateni, am ajuns sa platim pentru apa. Am ajuns sa platim pentru haine (e clar ca am putea sa confectionam noi aceste haine, dar si asta presupune ca ar trebui cumparate ata, ac etc.). Nu cred in cuvantul utopie, pentru ca orice realitate poate exista, atata timp cat aceasta reprezinta o dorinta comasata a intregii lumi, sau macar a majoritatii. Insa lumea a ajuns intr-un fel de impas, o lipsa de determinare indusa de 'conducatori', care au stiut sa se foloseasca de anumite slabiciuni ale noastre.

As vrea insa sa spun, ca in ajutorul nostru vin anumite ideologii, care, cu acordul vostru, as vrea sa le introduc intr-un nou concept: "Intelepciunea veacurilor".
Suna pompos, ca o carte interzisa, la care au acces doar preotii care au dreptul de a intra in Sfanta Sfintelor, insa acest concept simbolizeaza altceva. Cum spuneam mai sus, acesta va cuprinde idei a oamenilor care au traiat inaintea noastra. Luati ca exemplu' domeniul fizicii: fara ideile revolutionare a oamenilor de stiinta care au trait pana acum, nu am avea pe ce cladi mai departe. Dupa parerea mea, acesta este si cazul in domeniul sociologiei, numai ca, din cate se vede, noi nu aplicam asta aici. Exista anumite reguli, la fel ca si in fizica, care nu pot fi incalcate si care ne-au fost lasate de catre oamenii care le-au descoperit. Pot fi verificate, si majoritatea sunt solide si 'neaparate' pentru ca noi, cu totii, sa conlocuim in pace.

In ultima vreme insa, lumina protectoare a ceea ce ne invata trecutul, sau "Intelepciunea veacurilor", ne-a parasit, sau ne-a parasit pe majoritatea. Uitativa doar la conducerea tarii noastre si veti vedea ca este asa. Bunul simt, acest punct de sprijin social a disparut din caracterul majoritatii conducerii; onestitatea este doar un fragment a trecutului indepartat. Vreti sa vedeti cum ar trebui sa fie viitorul? Cautati in trecut!
In sfarsit, rabdarea voastra ia un sfarsit si sperantele voastre se transforma in realitate, cel putin una virtuala. Hotararea de a lua parte la dezbateri, pe orice plan, am luat-o azi dimineata netinand seama de semnele pe care mi-i le descria cititoarea in cafea. Aceasta hotarare a fost luata doar avand la baza o dorinta arzatoare de a-mi da satisfactia, ca o sa satisfac multa lume, care vor catadicsi sa citeasca toate textele mele, care va asigur ca vor fi inspirate, pe de o parte, din viata reala, sau daca vreti pentru unii, imaginara, pe care o ducem in draga noastra "tarishoara", iar pe de alta parte, din imaginatia cu care m-a inzestrat domnul nostru Iisus Hristos, iarta-ne noua pacatele, pentru a crea opere care vor dainui peste tenebrele timpurilor si care sper, ca va vor calauzi.
Mai trebuie sa mentionez, ca acest blog este un pamflet si ca trebuie tratat ca atare. Fie ca lumina cerului sa va lumineze calea spre adevar si spre taramuri fericite.

Pace voua, fii ai Romaniei

In sfarsit, rabdarea voastra ia un sfarsit si sperantele voastre se transforma in realitate, cel putin una virtuala. Hotararea de a lua parte la dezbateri, pe orice plan, am luat-o azi dimineata netinand seama de semnele pe care mi-i le descria cititoarea in cafea. Aceasta hotarare a fost luata doar avand la baza o dorinta arzatoare de a-mi da satisfactia, ca o sa satisfac multa lume, care vor catadicsi sa citeasca toate textele mele, care va asigur ca vor fi inspirate, pe de o parte, din viata reala, sau daca vreti pentru unii, imaginara, pe care o ducem in draga noastra "tarishoara", iar pe de alta parte, din imaginatia cu care m-a inzestrat domnul nostru Iisus Hristos, iarta-ne noua pacatele, pentru a crea opere care vor dainui peste tenebrele timpurilor si care sper, ca va vor calauzi.

Deasemenea, as vrea sa mentionez ca acest blog, este un pamflet, si va trebui tratat ca atare. Fanfaronii si manelistii vor fi de acum avertizati