Tara romaneasca

Clopotele suna. E nunta sau furtuna?
Ciudat ca nu vad nici sacou nici urma de cununa.
Mormintele, intr-adevar, par sa se-nmulteasca
iar pe-aici pe-acol' cat-un roman pare sa traiasca ...
Doar pare. E tara romaneasca.

FMI de-ar fi stiut ca-n aceasta calda tara
O sa vina cu galeata ploi lugubre-n plina vara,
si de-ar fi stiut ca diguri, maretii, s-au tot promis
si ca pensiile-a securitatii nationale compromis
au devenit ... Banii i-am fi lins.

"Tati tati? Sti ce vreau sa fiu atunci cand voi fi mare?"
"Fate tati chiar un Boc, un Basescu ca nu moare."
"Dara tati, eu atunci, vreau sa fac numai bine,
Sa conduc aceasta tara si sa creada lumea-n mine.
Nu e bine?" "Vai de capul tau copile."

Iar cand aritmetica usoara o problema o sa fie
pentru dragul nost' ministru (un pahar sa i se-nchine),
iar dispretul pentru om, doar o lege data-a firii
ducand viata zi de zi, cum o duc doar beduinii ...
Ce speranta. Aduceti crinii.

Canibalii libertatii presei

Acest editorial a fost scris de domnul Adrian Paunescu si publicat de Jurnalul National pe data de 28 iunie 2010, adica acest articol este citat. De ce l-am citat? Pentru ca imi pare a fi sinteza a ceea ce se intampla in tara, scris sub formele cele mai frumoase posibile, considerandu-l esential pentru acest blog.

"Astia sunt asa de familiarizati cu faradelegea, cu abuzul si cu minciuna, incat e de crezut ca furau perechi de spermatozoizi si ovule, din burtile mamelor lor, cand fusesera trimisi pentru reeducare acolo. De atata pofta de a face rau, unii dintre ei nici n-au apucat sa se implineasca in pantecele de provenienta. Au iesit mici la suprafata lumii, dand fusta materna la o parte, si mici au ramas pana pe varful societatii. Fireste, exista si exemplare normale, din punct de vedere fizic, printre ei. Ceea ce ii uneste pe toti insa sunt dorinta si placerea de a face prapad in jurul lor, printre oameni. Mic, mare, prapad sa fie. Sigur ca, la inceputul carierei, cand declanseaza lupta impotriva oamenilor, ei parca defriseaza fiinte, dupa cum se si lauda. De iesit, la inceput, parca, nu le iese nimic din prapadul pe care il instaleaza in campul social. Abia mai tarziu, dupa exercitii de cinism repetat, ei isi obtin profitul dorit din acest prapad. Important insa e sa-i vada prabusiti pe oameni. Emarea satisfactie a Faradelegii Portocalii, sucursala fruntasa a Uniunii Canibalilor Europeni.

Ce altceva decat bestialitate dovedeste pofta cu care acesti homunculi de chiuveta au anuntat si sunt pe punctul sa realizeze genocidul impotriva poporului roman? Ei stiu ca nu din micsorarea salariilor cu 25%, a pensiilor si indemnizatiilor cu 15%, ca nu din punerea sub penalitate a drepturilor de autor, ca nu din raspandirea impozitului ca o boala venerica se pot obtine banii necesari dezvoltarii acestei tari. Ei le stiu bine pe toate, in ciuda oligofreniei ce rezulta din combinatia actiunilor lor. Dar au convingerea vinovata ca numai prin sucirea cutitului in rana acestui popor, oamenii vor intelege cat sunt ei de puternici si ce performante (fireste, negative) pot ei realiza. Gesturile lor de canobalism social sunt unicate, in materie de rautate si eficienta. Au curajul sa sustina ceea ce ei nu practica: modestia si sacrificiul. Le cer oamenilor solidaritate, cand ei traiesc in huzur.

Va fi in veci tinuta minte imaginea unei vile cu aparenta de palat, pe malul lacului Snagov, construita in timp ce contemporanii, alegatorii, fanii respectivului ministru roscovan portocaliu nu mai aveau loc nici in amaratele lor bordeie si-si pierdeau salariile, si pensiile, micile drepturi sociale, intr-o tara a tuturor dezagregarilor si contrastelor.

Marinarul mlastinii, care-i conduce, inventeaza nenorociri. Presa ar prea critica institutiile statului pentru ca e asmutita de moguli si atenteaza la securitatea nationala. In putinul timp care i-a mai ramas pana sa predea gestiunea, Traian Basescu n-ar trebui sa creada ca poate sa atinga performantele lui Stalin. Viata in Europa nu poate fi lasata in voia unui tiran de mucava, ca viata din cine stie ce asie trista. Din pacate, tot noi vom pierde daca atentatul lui Basescu impotriva libertatii presei va deveni cunoscut pe continent.

Pentru libertatea presei ca intruchipare a libertatii de gandire au murit oameni. Nu pot niste han-tatari sa scoata fibra adanca a poporului roamn libertatile de tip european. Despre acest cetatean care batjocoreste adevarul unei natii intregi, niste vechi versuri populare vin sa-l cuprinda, parca facute pentru el, atunci cand era mic si acum cand tot mic e:

<< El de-al dracu' ce era,
Nici in troaca nu sedea,
Maica-sa plangea, radea,
Maica-sa il legana,
El scotea puta la ea.>>

Asa o ducem noi pe aici cu astia. Presedintele Basescu e scrupulos, in sensul ca scoate puta la patrie. Il deplangem. Ca un pilot inconstient, de avion purtator de bomba atomica, el habar nu n-are, de acolo de sus, din inaltimea in care il proiecteaza vedeniile si videnii, bercenarii si bercenii, cocenii si cotrocenii, ce efect asupra oamenilor, are apasarea lui pe buton. De hahaitul marinarului dezabuzat se moare. Mintea putina si baltita a guvernantilor a inceput sa miroasa urat. Ca un simptom: cand se tem ca ziaristii ajung cu investigatiile la ei, homunculii facuti din citrice putrede, bani ilegitmi si noroi expirat scot in fata statul, vorbesc in numele csatului si, imbracand iresponsabilitatea, ca pe-o roba, ei cer presei sa nu se atinga de securitatea nationala, adica de ei. Ideea de baza este ca institutiile trebuie aparate. Daca varul presedintelui e considerat de ei institutie a statului, presedintele e fratele institutiei. Ba nu, presedintele e fratele statului. Iar cand sucomba statul, presedintele devine chiar statul. Paranoia ii imbogateste pe subordonati. Guvernul bocane, rata macane, noroiul se cacane. Dar ceasurile tacane.

Au ajuns la putere aia care-si jefuiau mamele pe dinauntru, cand erau locatari de pantece. Acum, ei acuza oamenii ca nu suporta, cuminti, sa li se taie captele si sa li se ia drepturile. Ai dracului oameni! S-au invatat sa fie oameni. Marinarul Basescu vrea sa spele puntea cu ei, dar cetatenii incep sa se gandeasca serios sa-i ia puntea de sub picioare. Ca el este prima vulnerabilitate a tarii. De-aia nu ne mai baga nimeni in seama. De-aia ne costa si firul de praf mai mult decat granitul din alte parti. Nu avem credibilitate. Basescu si Boc l-au tarat pe Dumnezeu in cocina portocalie. Pai, cum altfel, cand astia, in timp ce mamele lor ii leganau si ii spalau cu lacrimi, scoteau putele unul la altul si amandoi la patrie? Daca libertatea presei a devenit victima acestor canibali, inseamna ca dreptul lor de a se prabusi trebuie aparat si promovat. Cu derbedei nu se poate face istorie nationala. Canibalii, cum zicea parca Lec, nu trebuie laudati atunci cand declara ca iubesc omul, pentru ca ei il iubesc numai ca fel de mancare. "

PerDeLe

Un intreg circ ne zguduie senatul. "Jos Mircea Geoana." Probabil ca o fi comunist sau ceva ...
Incepem sa vorbim acum despre demiterea din functia de presedinte al senatului a sus-apostrofatului, cand economia statului nu mai exista, cand exista discutii despre divizarea copiilor in functie de situatia financiara a parintilor (adica dreptul la alocatie a fiecarui copil), cand se preconizeaza zeci de mii de concedieri, cand avem planuri atat de mari (si tot atat de tampite) cum este cel legat de scutul anti-racheta (adus in discutie de mult prea fluenta noastra europarlamentara EBa, in parlamentul european, bine-nteles), cand vorbim despre impozitarea hamburger-ilor, cand primul nostru ministru nu stie sa socoteasca, cand ministrul transportului spune ca nu are bani de nimic, dar ramane in functie ("daca nu ai cu ce lucra, da-ti odata demisia! si daca nu ai cu ce lucra, vrei sa-mi spui ca tu stai acolo framantandu-ti capul, care aparent este gol, negasind solutii, pe nici un fel de ban?"), cand zeci de mii de profesori se trezesc cu salariul diminuat cu pana la 70%, cand cei care ne-au crescut si ne-au crescut parintii mor literalmente de foame, de frig, sau de o boala (nu ca nu s-ar muri de boli, dar invoc aici lipsa de fonduri pentru a cumpara medicamente, care sa previna sau sa combata acea boala), in timp ce acum la varsta lor inaintata, dupa o viata muncita in care au cotizat la stat, ar trebui sa aiba parte de liniste, mai ales financiara, cand doamna ministru al turismului vrea sa faca teren de golf, in timp ce tara moare de foame (daca ati vazut vre-un plan mai recent al acestui minister, va rog sa-l mentionati, din afara de cel cu indicatoarele, totusi ceva mai serios (nu cred ca poate fi vazut ca ceva serios nici planul cu terenul de golf, avand in vedere, de exemplu, situatia litoralului romanesc)), cand aceeasi doamna ministru este felicitata pentru campania ei de catre procuror (pentru ca de aceea nu a fost gasita vinovata, nu? pentru ca a avut o campanie de promovare a turismului extraordinara), cand infrastructura tarii nu numai ca nu este imbunatatita si nu i se aduc parti noi, ci se deterioreaza exponential in functie de timp, cand Bercea Mondialu' si altii de stepa lui, intre taierile cu sabia si calcatul cu masina al politistilor danseaza cu presedintele pe scena, la un chef de manelisti (sau ce o fi fost; toate arata la fel), cand toti oamenii cotizeaza la bugetul statului prin taxe si impozite, iar mamele omizi si salamul si minunatul si restul isi bat joc de ei ....

Cand toate astea si multe altele se intampla (sunt o realitate si sunt la ordinea zilei), voi vreti sa vorbiti despre demiterea lui Geoana din mai sus numita functie, pe baza ca a incalcat regulamentul. Ete na, fratilor, poate ca se v-a intampla si asta, cine stie, chiar daca acum 5 ani curtea constitutionala a calificat ca fiind NECONSTITUTIONALA demiterea din functia de presedinte al senatului sau a camerei deputatilor pe baza incalcarii regulamentului specific fiecarei camere, deoarece regulamentul in sine contine sanctiuni de alta natura pentru asemenea cazuri. In plus, cererea de demitere a presedintelui senatului poate fi adusa sau inaintata doar de grupul parlamentar care l-a propus initial pentru aceasta functie. PSD declara ca il va sustine pe Mircea Geoana in continuare, asa ca e clar motivul pentru incercarea de a-l demite pe presedintele senatului.

Bine-nteles ca majoritatea din problemele puse sunt deja expirate, am tot auzit de ele, si ne-am saturat. Motivul pentru care le invoc, este exact acesta: tot Spiel-ul asta cu senatul nu numai ca este un miraj, o perdea, ci o tergiversare, pentru ca nu-i duce capul sa gaseasca solutii.
Oricum, sper din suflet sa-l dea jos pe Mircea Geoana, pentru ca daca ar mai sta mult ocupand aceasta pozitie de presedinte al senatului, cu siguranta va chema minerii. Sunteti niste afurisiti, mai, perdelistilor.

Dorinta(3). Amintiri despre prezent

Ma uit la tine. Parca te-as sti de o viata,
Dar acum e momentul cand te vad pentru prima oara.
Instinctual m-as apleca sa te sarut, dar in ultimul moment,
Chiar in ultimul,
Ma opresc realizand ceea ce se intampla.
“Nu ca as fi fatalist, dar toate la timpul lor.”
… si cu toate ca autoconvingerile continua,
Sfasiindu-mi creierii si sufletul, exista ceva,
Ceva ma contrazice, zicand ca am gresit.

Simt intensitatea sarutului. Acea simpla atingere
Care declanseaza un incendiu mistuitor.
Arde.
Il pot simti in gat. Il pot simti in stomac.
Pot simti cum ura, dragostea, pasiunea,
Toate sunt amestecate in acest moment
In focul atotcuprinzator.
Iar apoi, simt cum bucuria se naste din acel amalgam;
As putea plange. O bucurie scapata de sub control.
Asta simt, toate intr-un singur moment, si-n fiecare,
In care tu spui doar un cuvant, sau contempli nestiutul.
In fiecare moment, ma reindragostesc de tine!

Dorinta (2)

Marginea codrului pare nesfarsita, asa cum ne plimbam pe langa ea. Frunzele soptesc, dar cu o pasiune aproape disperata in timp ce se leagana usor in tactul vantului, suflat parca de o constiinta care ne observa prezenta. Paraul se scurge lin, asa cum o face de o vesnicie, parand a fi o indemnare, un semn incotro sa o pornim. Il urmarim, dar inconstienti.Culorile aproape ireale, aruncate parca pe campia care se intinde langa padure, deasemenea isi pierd rostul.

Printre cuvintele tale, mai aud din cand in cand soptitul frunzelor, care incearca cu disperare sa-mi spuna ceva, sfarsind insa prin a fi doar acompaniamentul cromatic al vocii tale. Printre privirile tale, reusesc sa mai zaresc din cand in cand si cerul de un albastru pur, ca o faptura infinita, iluzorie. Iti privesc din nou ochii: ma coplesesc, ma imbata, se contopesc in mintea mea si devin o dorinta arzatoare, violenta. Imi citesc sufletul, iar eu plang. Sunt gol in fata ta. Ma daruiesc cu totul tie. Printre gesturile trupesti, reusesc sa vad pasarile dand ocol copacilor singuratici de pe campie. Privesc si admir libertatea totala a lor, dar gandurile tot la tine zboara. “Oare ce ar insemna libertatea, chiar si aceasta libertate, fara tine? Cum as putea sa ma bucur de toate aceste lucruri, daca nu ai fi tu aici langa mine? Probabil ca as fi cel mai egoist om!”.

Paraul ia o cotitura brusca si intra in padure. Il urmam, indemnati de o curiozitate hazlie, impartasita. Soaptele frunzelor au devenit adevarate vibratii pline de viata, aproape rupandu-se de ramuri. Iarba verde lasa locul pietrelor presarate cu muschi, intinzandu-se pe marginilor potecilor aproape inexistente. Dintr-o data, picioarele tale incep sa alerge neasteptat catre un loc, care pare a fi un punct infinitezimal undeva la orizont. Fug dupa tine, reusind sa te prind de mana. Atunci am inceput sa inteleg.

Punctul devine un luminis, a carui centru este un lac, cu apa provenind de la o mica cascada. Acest loc pare sa fie deconectat total de lumea exterioara, avand o aura de legenda, de misticism. Totul e perfect, iar in timp ce facem baie goi, inteleg pe deplin de ce alergai, de ce erai chemata. Tu esti de aici, unde totul e perfect.

Pregatiri indelungate

Daca nu va-ti dat seama pana acum, o invazie a Iranului era prevazuta de foarte mult timp de catre americani. Ma rog, au facut ei ce au facut, au mers in Iraq, s-au luptat acolo cu presupusele bombe chimice, pentru care nu au avut nici-o dovada, nici nu au adus una dupa razboiul de acolo. S-au dus in Afghanistan, au luptat cu muntii, au aruncat cu cu armament militar de sute de milioane de dolari in grote, omorand capre si cativa localnici.

Cat despre presupusele campuri de maci, cica nu prea sunt pe acolo. Osama, cel care avea contracte de cumparare de arme, contracte facute cu familia Bush, se v-a ascunde cu siguranta intr-o stanca, asa cum Saddam Hussein s-a ascuns cu siguranta intr-un sant. Cata dementa. Chiar poate sa creada cineva ca un fost sef de stat, va ajunge intr-un asemenea hal, in propria lui tara?

Ma rog, acum partea importanta. Stiti unde se afla Iranul? Intre Iraq si Afghanistan, amandoua fiind ocupate de fortele americane, ma rog, impreuna cu fortele NATO. Ce coincidenta. Acum insa, ca au vazut ca unii stiu sa riposteze, au zis ca vor amplasa, la naiba, un scut antiracheta, pe undeva prin apropiere, nu pentru a ne apara, ci pentru a incepe atacul de acolo, pentru a nu mai avea atatea pierderi, dupa care soldateii de pe flancuri, vor da navala. Strategic e perfect. De ce credeti ca se suplimenteaza trupele pe acolo? Pentru ca Iranul e o tara mai mare ca Afghanistanul si Iraqul la un loc.

Motivul? Petrolul. Iranul are, conform "Gas and Oil Journal", a treia cea mai mare rezerva de petrol din lume, cu aproximativ 137,6 miliarde de barili de petrol, cam 10% din totalul mondial. Din cate stim, aceste rezerve ne vor mai ajunge pentru aproximativ 50 de ani. In plus, conform aceluiasi studiu, Iranul se afla pe locul 2 mondial, in ceea ce priveste rezervele de gaze naturale (Aceste date descriu starea resurselor la data de 1 ianuarie 2010). Daca privim astfel lucrurile, este normal sa fie o batalie pentru petrol. De ce se baga si alte tari in asta? Normal, vor si ei o feliuta din tort, acelasi motiv pentru care s-a bagat si Romania, cu trupele si scutul ei cu tot. Va fi interesant de urmarit, ce vor face alte tari, care vor tortul, dar care sunt opozanti ai Statelor Unite si NATO.

Intre timp, sa traiti bine.

Scutul antiroman

Da. In sfarsit ne-am implicat si noi intr-un nou proiect militar. Va dati seama? Scutul antiracheta. Acum e foarte clar ca oricine ar crede ca acest proiect ar fi fost demarat cu cu vre-un scop initial, din multele existente, de a proteja Romania, este un imbecil. Toata treaba este sa-si pazeasca unii fundul, stand la distanta.

Eu cred ca instalarea acestui scut nu numai ca nu ne va folosi noua nu stiu cat, dar cred ca va avea repercursiuni grave. Nu cred ca o autoritate iraniana s-a gandit candva sa atace tarishoara, pe cand acum este foarte posibil sa o faca. Acest scutisor care cica ne apara pe noi este clar si operabil in scopuri ofensive. Cred defapt ca asta ii este scopul si ca ar fi un bun initiator al unui atac asupra Iranului, in timp ce instigatorii atacului vor sta bine-mersi acasa la ei, iar ghiciti cine va fi atacat? Bine-nteles ca tara de unde porneste atacul, adica Romania.
Dar in momentul acela, ce ne va mai pasa! O sa avem scut, nu?
Sa traiti bine, cu inca 4 miliarde adaugate la datoriile statului roman pe timp de criza.

O zi in Elvetia (Cascada)

Motivul publicarii atat de tarzii a acestor poze, facute in una din cele mai extraordinare si placute locuri este unul de natura tehnica, si anume ca aceste poze au fost facute de catre bunciul meu si ca nu a avut ocazia sa le trimita pana acum. Zona pe care am vizitat-o anul trecut in vara este pe langa lacul Bodensee care se afla la granita dintre Elvetia si Germania. Cascada Rinului este cea mai mare cascada din Europa, lata de 150 m, inalta cam de 25 m si cu un debit aproximativ de 750 de metri cubi pe secunda.


Pe langa aspectele tehnice, acest spectacol al naturii este pe cat de impresionant prin acestea, pe atat de frumos si prin sculptarea peisagistica.
Cat despre diversitatea culturala, nu cred ca mai e nevoie sa vorbim. Doamna din poza urmatoare, careia pe aceasta cale ii multumesc ca a acceptat sa faca poza cu mine, este o femeie de culoare din Franta care, ce coincidenta, vorbeste romaneste.

Dorinta

Da. M-am trezit din nou. O noua zi, alte ganduri, aflate in progresie geometrica cu cele de ieri. Nedormit parca de 3 zile, ma scol din pat sa-mi fac o cafea Lavazza, bine-nteles. Camera pare pustie in timp ce trece pe langa mine. Romanul de Clavell este exact acolo unde l-am lasat, cu semnul la pagina 350 (“mi-am si amintit”).

Geamul vopsit in alb, parca partial, iluzie data doar de trecerea inevitabila a timpului, scartaie in ritmul aproape cardiac al adierilor din spatele blocului, unde primaria a binevoit sa puna cateva containere de gunoi. Romanticul trandafir, se pierde pe fundalul rosu-roz al apartamentului inchiriat. Pacat. Poate ca ar trebui sa il pun pe pian, de unde sigur il voi rasturna intr-un moment al “Prestissimo”-ului (“dar macar va iesi in evidenta”).

O fata inca doarme, mangaind parca patul prin respiratia ei usoara. “Cat de frumoasa esti. Cat de mult as vrea sa iti ating parul”. Dar o las sa doarma, sanii oftandu-i pe perna cea mare. Pare a fi o zi frumoasa, o zi in care soarele a rasarit din nou si vantul slabeste cu trecerea minutelor. Ibricul tremura in chemarea lui disperata. Izul aproape inexistent creste exponential cu apropierea mea de cana.
Ma asez pe fotoliul pus pe balcon, privind in departari peste soseaua aglomerata de la picioarele mele. Zgomotul nu ma mai deranjeaza. Probabil e doar o chestie de obisnuinta. Poate insa efectele traficului sunt si ele diminuate de faptul ca orizontul imi atrage atentia, dand automat nastere gadurilor ce au asteptat noaptea sa rasara.
“Cum pot sa creada unii oameni ca exista doar o singura dragoste pentru ei? Cum pot sa creada ca exista o pereche unica pentru fiecare dintre noi? Exista o multitudine de perechi pentru fiecare din noi, iar faptul ca am ales-o pe una este doar rezultatul unor coincidente al coordonatelor spatio-temporale.” Ganduri nenumarate se aglomereaza, cautand raspuns, zbatandu-se intre logic si abstract, intre realitate si iluzie, perturband linistea care planeaza deasupra traficului.

S-a trezit. Un geamat amortizat se aude din camera. Ma duc sa o intampin cu un sarut. Zambeste uitandu-se la mine, un zambet care pare sa vina dintr-o bucurie nascuta din revederea noastra dupa mult timp. Atata timp. Ma cheama la ea, intinzand mainile parca disperata dupa atingerea mea. Raspund la chemarea ei cu aceeasi disperare.

Sarutul este scurt, invaluit de o imbratisare sufocanta (“Doamne, cat de mult o iubesc!”). Incepe sa rada, simtind ca nu i-as mai da drumul din bratele mele. Apoi doar urmeaza un “buna dimineata”, aproape formal. Spatele ei se incordeaza, in incercarea esuata de a scapa din inlantuirea mea. Rasul acela ma innebuneste, in timp ce parul ei imi invaluie fata raspandind un miros placut.
Apoi a sunat telefonul ei mobil. S-a ridicat repede, iesind din camera ascultandu-l pe interlocutor. Cand s-a intors, s-a imbracat repede, mi-a zambit si mi-a spus usor la ureche “te iubesc”.

Astfel stau si astept inserarea, intoarcerea. O astept cu ardoare, incercand sa inteleg cum se transforma secundele in minute, iar minutele in ore. Atat de incet. Atata timp.

Mama Omida si cei doi presedinti

Dragi concetateni. Ultimele zile cred ca si dumneavoastra ati fost amuzati de prestatiile publice a celor mai ilustri oameni din cadrele politice si jurnaliste. Probabil amuzati la fel ca si mine, pana cand am aflat ca deja se fac documentare despre "tarishoara", despre cum noi mergem mai des pe la vrajitoare decat pe la doctor.
Acum, faptul ca poporul roman este un popor superstitios este foarte clar pentru toata lumea. Nu despre asta este in primul rand vorba. Este vorba mai degraba ca a fost gasit un "nene", de catre cei de la Realitatea, un adevarat Don Bruco, autentificat si binenteles cu acte in regula. Acest domn, pe nume Aliodor, psiholog specialist in parapsihologie, psihoenergetica si biosinergetica, cu numeroase publicatii pe teme care au fost mai sus enumerate, a fost vazut alaturi de Basescu pe timpul intregii campanii electorale.

Acum, binenteles ca cei cu antena indoita vor pune intrebarea: "Si ce? Tu crezi in de-astea?". Ii voi lasa alaturi de cuvintele lui Victor Ponta: "Ai pus o intrebare care iti face cinste".
Intrebarea imediata este: "Mai fratica, baiatu' asta, Base, crede in astfel de forte?", iar raspunsul imediat este evident, bulversant si socant pentru unii dar nesurprinzator pentru altii: "DA!". Va dati seama ca acest carmuitor al lesurilor peste marea in putrefactie, Romania, ar consulta o "Mama Omida" daca ar mai trai, D-zeu sa o odihneasca si sa-i dea atata liniste cata a dat ea oamenilor?

Alternativa ar fi fost Geoana, de la care cred ca a inceput totul, acest propovaduitor al atacurilor energetice. Acum el si nevasta lui, de care a fost binenteles sustinut in aceasta mascarada, au iesit si au declarat ca nu vor sa-i identifice, chiar daca ii stiu, pe acei culturisti-ritualisti, pentru a nu duce discutia mai departe. Este exact ca faza care i-a facut-o Base lu' Geoana cu caseta porno daca va aduceti aminte, tot o chestie penibila de genul: "am caseta cu Geoana facand treaba buna, dar nu am sa o public ca sunt baiat bun". Nu cred totusi ca cineva ar putea sa nege faptul, aducand binenteles dovezi solide, ca Geoana chiar nu a fost atacat la nivel bioenergetic. Insa, si sa fi fost asa, fapt pe care nu il pot crede, sa scuze pierderea alegerilor printr-o asemenea josnicie era de neasteptat, nu ca ar fi o oarecare personalitate intelectuala. Am vazut cu totii conduita acestui domn in ultima saptamana inainte de alegeri si cred ca toti putem cadea de acord ca aceasta l-a facut sa piarda, si nu papusa Vodoo a domnului Aliodor, mustruluitorul de spirite.

Atat adevarul cat si alternativa ne sunt asadar defavorabile. Flacara violet planeaza peste noi ca un duh rau, un Kami rau al poporului nostru. Indiferent de cat de mult se va schimba tara noastra, traditiile vor ramane adanc inradacinate, traditii printre care se numara din pacate si cosultarea acestor escroci. Trebuie mentionat binenteles ca aceste traditii au fost prezente si in alte tari, probabil ca in toate, insa nivelul la care pretindem ca suntem, faptul ca sunt membrii ai UE (deja cantam si manele pe tema asta parca, nu?) s.a.m.d. ar trebui sa ne faca sa intelegem un lucru: nu este permisa o asemenea atitudine din partea unui popor in aceste timpuri. De ce spun in aceste timpuri? Pentru ca in aceste timpuri, pe langa imaginea proasta adusa de noul nostru guvern, de Udrea, de Boc, nu avem nevoie de asta; imaginea unui popor care arunca unul dupa altul cu bete vine in minte. Ne pierdem toata credibilitatea si sustinerea.
Dar ce mai conteaza, nu? Cum spunea Mircea Badea, le avem pe toate si le meritam pe toate.

Probabil ca meritam si sa fim singuri. Ne vom uita apoi catre Europa, cum se uita pretinsii filosofi catre ceruri si ne vom intreba: "Suntem singuri?"

Elemente deziluzorii

Suntem niste proxeneti al sentimentelor adevarate. Asta suntem cu totii. Am invatat ce inseamna sentimentele, poate chiar le-am trait, le-am exprimat, dar in niciun caz in forma lor pura. Tot ceea ce facem este sa ne prefacem. Dragostea? Poate sa fie oare aceasta forma reala a dragostei? Daca da, atunci trebuie sa o redefinim. Exista oare dragoste pentru aproape? Oh, sigur ca exista, dar ma intrebam, daca o manifestam.
... si nu ma gandesc aici la oamenii sus-pusi. Nu, ci la oamenii de jos. Oamenii de sus, care detin control asupra anumitor societati, regiuni si au anumite puteri pierd sensibilitatea pentru seaman. De aceea nici nu vreau sa staruiesc asupra acelora. Dar noi, cei de jos, noi ce facem? Noi, care nu suntem orbiti de o asemenea putere, manifestam o astfel de dragoste? Eu nu am vazut, si cand s-a intamplat a fost un moment atat de epic in istoria omenirii incat au scris cateva carti despre acesta si le-au pus intro colectie denumita "Noul Testament".

Paradoxal, iubirea pentru aproape deseori naste gelozie in viata de cuplu. Spun paradoxal, pentru ca fara iubirea de aproape, nu poate exista nici dragostea profunda, unica, fata de o persoana. Spun paradoxal, pentru ca in sufletul nostru murdar, din dragostea atat de frumoasa, aproape pura, pe care o traim, se poate naste gelozia, se poate naste ura pentru o fiinta.
Ce inseamna de fapt iubirea? In nici-un caz sa nu fi gelos, sau sa nu urasti, ci inseamna devotamentul nascut prin intelepciunea cunoasterii, inseamna o sete nemarginita de a cunoaste pe cineva, care pare un izvor nesecat de informatii, de pasiune, de dragoste pana la urma.
Deci, intrun anumit sens, sa iubesti inseamna sa fi lacom si zgarcit, deoarece, cum explicam mai sus, noi oamenii nu putem incerca un astfel de sentiment fara a fi gelosi sau a ura prin asta.
Astfel poate ajunge un fel de ce-am-atins-e-al-meu, fara niciun drept, pentru ca exact dragostea presupune libertate, libertate insa privata in acest caz de aceste boli fara leac.

Parem atat de siguri pe noi, pe cand interiorul ne tremura din toate incheieturile. Aceasta iluzie a controlului este totusi o necesitate, un fel de autoaparare care insa, necontrolata, si mai ales nesesizata, pot avea o influenta negativa majora asupra caracterului nostru. Solutia nu este sa ne ascundem frica, ci sa o dezvaluim lumii si sa cautam o rezolvare.
De aici se nasc mincinosii, lasii, tardivii si parsivii.

Avem asadar oare prieteni? Acesti indivizi care se pot autointitula astfel? Nu cred. Nu exista in inima nimanui o dorinta de a se devota in totalitate celor aproape lor. Mai sunt scapari, care si ele esueaza si atata tot. Exista oameni care merita acest devotament total, dar, am realizat ca defapt si eu sunt la fel ca si restul si ca vorbesc despre utopii, sau cum ar spune unii, "filosofez", pentru ca acest devotament total daca este manifestat, trebuie sa fie manifestat fara a te astepta la ceva, orice, inapoi. Asta este defapt esenta. Asta este ceea ce eu nu pot si ceea ce nimeni nu poate. Ati putea trai o viata intreaga o dragoste neimpartasita? Sunt sigur ca nu, dar asta este ceva total nenatural (nevorbinde desigur de natura umana). De ce? Pentru ca asta inseamna ca iubiti pe cineva doar pentru ca va iubeste inapoi, sau pentru ceea ce este, sau pentru orice altceva ... ceea ce este complet gresit. Daca s-ar schimba dintr-un anumit punct de vedere persoana iubita, nu ati mai simti dragoste pentru ea? Intreb asta, pentru ca daca raspunsul este da, atunci nu este dragoste ceea ce simtiti. Aceasta ar putea fi definita cum au definit-o filosofii: ea exista doar pentru ea si nu poate fi explicata decat prin ea insasi.

Poate ca de asta ne este greu, recunosc ca si mie personal, sa credem intr-un D-zeu care radiaza o astfel de dragoste. Nu putem crede intro astfel de dragoste, iar asta ne face sa ne indoim de D-zeu. De aceea pare ca lumea o ia razna. Iniante biserica detinea controlul asupra oamenilor, prin faptul ca, agresivi sau nu, impuneau oamenilor sa creada in ceva. Lipsa credintei in orice, ne lasa fara scopuri, ne antreneaza doar iluziile care intr-o buna zi se sparg ca baloanele de sapun si ne lasa goi pe dinauntru. Credinta insa in ceva care transcende moartea este buna din acest punct de vedere, pentru ca acea "bula de sapun" se va sparge cand este mult prea tarziu pentru noi pentru a ne mai pasa, pentru a mai fi deziluzionati.
Amagirile insa, in aceasta lume a libertatilor se tin lant. O sa fac aici o precizare pentru un prieten foarte bun, ateu, caruia o sa-i spun ca si lipsa de credinta intrun D-zeu este tot o credinta; crezi ca nu exista o divinitate, sperand astfel sa nu atrag comentarii "nepotrivite".

Deseori stau si ma gandesc la faptul ca toate acestea sunt doar minciuni. Toti sunt prefacuti. Toti cred in ceva. De ce le e frica sa recunoasca? Deseori ma intreb daca nu cumva nu prea imi vine sa cred, mai degraba decat ca nu cred.
Fantasmagoriile se tin insa lant, ne sperie, suntem intradevar prinsi intro lume in care am putea fi fericiti, daca insa am reusi sa o schimbam.
Daca am reusi sa oprim deziluziile!

Regasirea frumosului

Colindatul pe Internet poate, dupa cum am descoperit de multe ori, sa aduca la suprafata cunostinte noi, suprinzatoare, chiar neasteptate. Astfel am facut astazi cunostinta cu unele texte a maestrului Octavian Paler. Profund miscat in totalitate, am fost totusi retinut in particular de urmatoarele cuvinte, fiind de o profunzime inspaimantatoare si de o simplitate a ideei principale, care deseori ne socheaza prin formulari pompoase; intelegand insa ce vroia sa spuna cu adevarat, ajungem la acel stagiu in care recunoastem ca am gandit si noi ceva de genul asta, dar ca nu am putut formula astfel ideea. Cuvintele nu se asterneau asa pe foaie, iar curajul de a spune asemenea chestii este a unui om nebun.

" Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr." -Octavian Paler.
M-am oprit asupra acestor cuvinte pentru motivele enumerate mai sus. In plus, este o tema atat de vasta incat deseori evitam sa o mai abordam. "Cine contempla cu atentie lucruri neluate in seama, socotite insignifiantem efemere, acel are toate sansele sa descopere esente, detalii revelatorii. [...] Seriosii, pretinsii seriosi, se sperie de frivolitate, fug de ea ca dracul de tamaie si raman la nivelul cliseelor si platitudinilor grave." - Astfel se exprima A. Paleologu, intro incercare, zic eu, disperata de a atrage din nou atentia asupra lucrurilor esentiale si banale, care, de-a lungul istoriei s-au tot reluat, din exact acest motiv: daca nu vom stapani aceste lucruri banale si acestea ne vor scapa de sub control, vom fi cu adevarat pierduti.

Astfel, tema abordata inca de pe timpurile lui Cicero (binenteles ma refer la abordarea transcrisa si transmisa pana in vremurile noastre), prietenia a fost reluata aici de catre Octavian Paler, care, daca imi este permis, are un curaj nebun de a spune ca nu ar trebui traita aceasta prietenie daca nu este vesnica. Sunt total de acord. Doar curajul ma infioara.
Intr-adevar, daca o prietenie (am inclus in acest termen si iubirea) nu este vesnica, va duce inevitabil la durere si despartire. O durere mult mai mare decat toata bucuria pe care aceasta prietenie a putut sa o aduca pe durata consumarii ei. Binenteles aici se poate pune foarte usor intrebarea: - Dar de unde sa stiu de la inceput cat va dura?" Singurul raspuns pe care il pot da nu este de natura de a linisti pe cei care-l cauta, ci de a scoate in evidenta natura adevarata a prieteniei, care este mai mult decat ceea ce noi putem descrie prin cuvinte, si anume: pur si simplu vei sti. Prietenia adevarata, sau iubirea, este aceea care te face sa nu mai poti vorbi, sa nu o poti descrie, este parca prin ea insasi un lucru pe care sa-l putem simti, nu descrie. Este ca si cum am incerca sa raspundem la intrebarea: -Din ce materie este facut un gand?"

Vremurile care ne tulbura acum, ne fac intr-adevar sa uitam unii de altii. Eu cred cu tarie ca exista o anumita legatura a tuturor fiintelor intre ele, pe care insa am uitat sa o folosim, sau mai degraba, am uitat limbajul acestei comunicari, fapt care a dus la o uitare, la o instrainare de ceea ce ne era odata familiar. Unitatea ina nu poate fi insa totul. Ea ar duce la o autodistrugere sigura, mai ales prin lipsa concurentei.
De aceea cred ca de fapt am pierdut echilibrul dintre aceasta legatura dintre fiinte si initiativa individuala, aceasta din urma preluand tot mai mult controlul, ajungandu-se inevitabil la ceea ce vedem la televizor, la faptul ca fiecare lupta pentru propriile interese, pana si oamenii in care s-a pus nadejdea si increderea ca vor lupta pentru interesele indiviziilor care l-au ales.
Deoarece aceasta instrainare a inceput, v-a fi foarte greu a ne reintoarce la inceputuri, din acest punct de vedere. Faptul ca am uitat nu este pe atat de grav ca faptul ca ne este atat de greu sa ne amintim.

Ultima secventa a citatului ne vorbeste despre o frumusete, o perspectiva a frumusetii cu care eu nu sunt de acord. Paler priveste aici la frumusete ca la o cugetare, la ceva ce se intampla foarte rar, iar cand se intampla, poti fi sigur ca nu va dura foarte mult. Nu sunt de acord, pentru ca sunt de parerea ca frumosul este in orice. In orice a fost creat de o putere divina sau de mana omului salasluieste frumosul, pentru ca prin definitie creatia inseamna frumos. Inseamna frumos prin putere, prin spiritul prezentei, sau prezenta muzei daca doriti, prin originalitate. Privind chiar si la o bomba atomica, faptul ca cineva a putut descoperi tainele atomului este in sine un lucru inspirant. Priviti apoi la tot ce se intampla in timpul exploziei unei bombe atomice, toate reactiile, felul in care, pana la urma, lucreaza natura. Faptul ca a fost folosita in scopuri inumane nu cred ca trebuie sa denatureze aceste lucruri. Poate ca daca pictura "Mona Lisa" ar fi fost folosita pentru a omora oameni de-a lungul secolelor, am fi spus si despre ea ca este un blestem care a fost lasat asupra omenirii si ca trebuie distrusa.

Frumosul este cel care aduce fericirea. Nu vorbesc aici de intelesul 'popular' al acestui cuvant, ci de acceptiunea lui L. Grunberg, care scria ca fericirea este de fapt, o viata traita activ, fapt cu care sunt total de acord. Doar avand o viata activa, lipsita de lene, v-om avea o viata plina de impliniri, care duc la fericire. Cunoscand creatiile divinitatii a oamenilor, v-om fi impliniti prin cunoasterea profunda a fenomenelor care au permis aceste creatii. Astfel vom cunoaste frumosul. Frumosul care sta in tot.