Despre mine

Fotografia mea
Sunt doar un om umil, gata sa salveze lumea de la dezastru!

marți, 16 februarie 2010

Dorinta(3). Amintiri despre prezent

Ma uit la tine. Parca te-as sti de o viata,
Dar acum e momentul cand te vad pentru prima oara.
Instinctual m-as apleca sa te sarut, dar in ultimul moment,
Chiar in ultimul,
Ma opresc realizand ceea ce se intampla.
“Nu ca as fi fatalist, dar toate la timpul lor.”
… si cu toate ca autoconvingerile continua,
Sfasiindu-mi creierii si sufletul, exista ceva,
Ceva ma contrazice, zicand ca am gresit.

Simt intensitatea sarutului. Acea simpla atingere
Care declanseaza un incendiu mistuitor.
Arde.
Il pot simti in gat. Il pot simti in stomac.
Pot simti cum ura, dragostea, pasiunea,
Toate sunt amestecate in acest moment
In focul atotcuprinzator.
Iar apoi, simt cum bucuria se naste din acel amalgam;
As putea plange. O bucurie scapata de sub control.
Asta simt, toate intr-un singur moment, si-n fiecare,
In care tu spui doar un cuvant, sau contempli nestiutul.
In fiecare moment, ma reindragostesc de tine!

vineri, 12 februarie 2010

Dorinta (2)

Marginea codrului pare nesfarsita, asa cum ne plimbam pe langa ea. Frunzele soptesc, dar cu o pasiune aproape disperata in timp ce se leagana usor in tactul vantului, suflat parca de o constiinta care ne observa prezenta. Paraul se scurge lin, asa cum o face de o vesnicie, parand a fi o indemnare, un semn incotro sa o pornim. Il urmarim, dar inconstienti.Culorile aproape ireale, aruncate parca pe campia care se intinde langa padure, deasemenea isi pierd rostul.

Printre cuvintele tale, mai aud din cand in cand soptitul frunzelor, care incearca cu disperare sa-mi spuna ceva, sfarsind insa prin a fi doar acompaniamentul cromatic al vocii tale. Printre privirile tale, reusesc sa mai zaresc din cand in cand si cerul de un albastru pur, ca o faptura infinita, iluzorie. Iti privesc din nou ochii: ma coplesesc, ma imbata, se contopesc in mintea mea si devin o dorinta arzatoare, violenta. Imi citesc sufletul, iar eu plang. Sunt gol in fata ta. Ma daruiesc cu totul tie. Printre gesturile trupesti, reusesc sa vad pasarile dand ocol copacilor singuratici de pe campie. Privesc si admir libertatea totala a lor, dar gandurile tot la tine zboara. “Oare ce ar insemna libertatea, chiar si aceasta libertate, fara tine? Cum as putea sa ma bucur de toate aceste lucruri, daca nu ai fi tu aici langa mine? Probabil ca as fi cel mai egoist om!”.

Paraul ia o cotitura brusca si intra in padure. Il urmam, indemnati de o curiozitate hazlie, impartasita. Soaptele frunzelor au devenit adevarate vibratii pline de viata, aproape rupandu-se de ramuri. Iarba verde lasa locul pietrelor presarate cu muschi, intinzandu-se pe marginilor potecilor aproape inexistente. Dintr-o data, picioarele tale incep sa alerge neasteptat catre un loc, care pare a fi un punct infinitezimal undeva la orizont. Fug dupa tine, reusind sa te prind de mana. Atunci am inceput sa inteleg.

Punctul devine un luminis, a carui centru este un lac, cu apa provenind de la o mica cascada. Acest loc pare sa fie deconectat total de lumea exterioara, avand o aura de legenda, de misticism. Totul e perfect, iar in timp ce facem baie goi, inteleg pe deplin de ce alergai, de ce erai chemata. Tu esti de aici, unde totul e perfect.

duminică, 7 februarie 2010

Pregatiri indelungate

Daca nu va-ti dat seama pana acum, o invazie a Iranului era prevazuta de foarte mult timp de catre americani. Ma rog, au facut ei ce au facut, au mers in Iraq, s-au luptat acolo cu presupusele bombe chimice, pentru care nu au avut nici-o dovada, nici nu au adus una dupa razboiul de acolo. S-au dus in Afghanistan, au luptat cu muntii, au aruncat cu cu armament militar de sute de milioane de dolari in grote, omorand capre si cativa localnici.

Cat despre presupusele campuri de maci, cica nu prea sunt pe acolo. Osama, cel care avea contracte de cumparare de arme, contracte facute cu familia Bush, se v-a ascunde cu siguranta intr-o stanca, asa cum Saddam Hussein s-a ascuns cu siguranta intr-un sant. Cata dementa. Chiar poate sa creada cineva ca un fost sef de stat, va ajunge intr-un asemenea hal, in propria lui tara?

Ma rog, acum partea importanta. Stiti unde se afla Iranul? Intre Iraq si Afghanistan, amandoua fiind ocupate de fortele americane, ma rog, impreuna cu fortele NATO. Ce coincidenta. Acum insa, ca au vazut ca unii stiu sa riposteze, au zis ca vor amplasa, la naiba, un scut antiracheta, pe undeva prin apropiere, nu pentru a ne apara, ci pentru a incepe atacul de acolo, pentru a nu mai avea atatea pierderi, dupa care soldateii de pe flancuri, vor da navala. Strategic e perfect. De ce credeti ca se suplimenteaza trupele pe acolo? Pentru ca Iranul e o tara mai mare ca Afghanistanul si Iraqul la un loc.

Motivul? Petrolul. Iranul are, conform "Gas and Oil Journal", a treia cea mai mare rezerva de petrol din lume, cu aproximativ 137,6 miliarde de barili de petrol, cam 10% din totalul mondial. Din cate stim, aceste rezerve ne vor mai ajunge pentru aproximativ 50 de ani. In plus, conform aceluiasi studiu, Iranul se afla pe locul 2 mondial, in ceea ce priveste rezervele de gaze naturale (Aceste date descriu starea resurselor la data de 1 ianuarie 2010). Daca privim astfel lucrurile, este normal sa fie o batalie pentru petrol. De ce se baga si alte tari in asta? Normal, vor si ei o feliuta din tort, acelasi motiv pentru care s-a bagat si Romania, cu trupele si scutul ei cu tot. Va fi interesant de urmarit, ce vor face alte tari, care vor tortul, dar care sunt opozanti ai Statelor Unite si NATO.

Intre timp, sa traiti bine.

vineri, 5 februarie 2010

Scutul antiroman

Da. In sfarsit ne-am implicat si noi intr-un nou proiect militar. Va dati seama? Scutul antiracheta. Acum e foarte clar ca oricine ar crede ca acest proiect ar fi fost demarat cu cu vre-un scop initial, din multele existente, de a proteja Romania, este un imbecil. Toata treaba este sa-si pazeasca unii fundul, stand la distanta.

Eu cred ca instalarea acestui scut nu numai ca nu ne va folosi noua nu stiu cat, dar cred ca va avea repercursiuni grave. Nu cred ca o autoritate iraniana s-a gandit candva sa atace tarishoara, pe cand acum este foarte posibil sa o faca. Acest scutisor care cica ne apara pe noi este clar si operabil in scopuri ofensive. Cred defapt ca asta ii este scopul si ca ar fi un bun initiator al unui atac asupra Iranului, in timp ce instigatorii atacului vor sta bine-mersi acasa la ei, iar ghiciti cine va fi atacat? Bine-nteles ca tara de unde porneste atacul, adica Romania.
Dar in momentul acela, ce ne va mai pasa! O sa avem scut, nu?
Sa traiti bine, cu inca 4 miliarde adaugate la datoriile statului roman pe timp de criza.

marți, 2 februarie 2010

O zi in Elvetia (Cascada)

Motivul publicarii atat de tarzii a acestor poze, facute in una din cele mai extraordinare si placute locuri este unul de natura tehnica, si anume ca aceste poze au fost facute de catre bunciul meu si ca nu a avut ocazia sa le trimita pana acum. Zona pe care am vizitat-o anul trecut in vara este pe langa lacul Bodensee care se afla la granita dintre Elvetia si Germania. Cascada Rinului este cea mai mare cascada din Europa, lata de 150 m, inalta cam de 25 m si cu un debit aproximativ de 750 de metri cubi pe secunda.


Pe langa aspectele tehnice, acest spectacol al naturii este pe cat de impresionant prin acestea, pe atat de frumos si prin sculptarea peisagistica.
Cat despre diversitatea culturala, nu cred ca mai e nevoie sa vorbim. Doamna din poza urmatoare, careia pe aceasta cale ii multumesc ca a acceptat sa faca poza cu mine, este o femeie de culoare din Franta care, ce coincidenta, vorbeste romaneste.

vineri, 29 ianuarie 2010

Dorinta

Da. M-am trezit din nou. O noua zi, alte ganduri, aflate in progresie geometrica cu cele de ieri. Nedormit parca de 3 zile, ma scol din pat sa-mi fac o cafea Lavazza, bine-nteles. Camera pare pustie in timp ce trece pe langa mine. Romanul de Clavell este exact acolo unde l-am lasat, cu semnul la pagina 350 (“mi-am si amintit”).

Geamul vopsit in alb, parca partial, iluzie data doar de trecerea inevitabila a timpului, scartaie in ritmul aproape cardiac al adierilor din spatele blocului, unde primaria a binevoit sa puna cateva containere de gunoi. Romanticul trandafir, se pierde pe fundalul rosu-roz al apartamentului inchiriat. Pacat. Poate ca ar trebui sa il pun pe pian, de unde sigur il voi rasturna intr-un moment al “Prestissimo”-ului (“dar macar va iesi in evidenta”).

O fata inca doarme, mangaind parca patul prin respiratia ei usoara. “Cat de frumoasa esti. Cat de mult as vrea sa iti ating parul”. Dar o las sa doarma, sanii oftandu-i pe perna cea mare. Pare a fi o zi frumoasa, o zi in care soarele a rasarit din nou si vantul slabeste cu trecerea minutelor. Ibricul tremura in chemarea lui disperata. Izul aproape inexistent creste exponential cu apropierea mea de cana.
Ma asez pe fotoliul pus pe balcon, privind in departari peste soseaua aglomerata de la picioarele mele. Zgomotul nu ma mai deranjeaza. Probabil e doar o chestie de obisnuinta. Poate insa efectele traficului sunt si ele diminuate de faptul ca orizontul imi atrage atentia, dand automat nastere gadurilor ce au asteptat noaptea sa rasara.
“Cum pot sa creada unii oameni ca exista doar o singura dragoste pentru ei? Cum pot sa creada ca exista o pereche unica pentru fiecare dintre noi? Exista o multitudine de perechi pentru fiecare din noi, iar faptul ca am ales-o pe una este doar rezultatul unor coincidente al coordonatelor spatio-temporale.” Ganduri nenumarate se aglomereaza, cautand raspuns, zbatandu-se intre logic si abstract, intre realitate si iluzie, perturband linistea care planeaza deasupra traficului.

S-a trezit. Un geamat amortizat se aude din camera. Ma duc sa o intampin cu un sarut. Zambeste uitandu-se la mine, un zambet care pare sa vina dintr-o bucurie nascuta din revederea noastra dupa mult timp. Atata timp. Ma cheama la ea, intinzand mainile parca disperata dupa atingerea mea. Raspund la chemarea ei cu aceeasi disperare.

Sarutul este scurt, invaluit de o imbratisare sufocanta (“Doamne, cat de mult o iubesc!”). Incepe sa rada, simtind ca nu i-as mai da drumul din bratele mele. Apoi doar urmeaza un “buna dimineata”, aproape formal. Spatele ei se incordeaza, in incercarea esuata de a scapa din inlantuirea mea. Rasul acela ma innebuneste, in timp ce parul ei imi invaluie fata raspandind un miros placut.
Apoi a sunat telefonul ei mobil. S-a ridicat repede, iesind din camera ascultandu-l pe interlocutor. Cand s-a intors, s-a imbracat repede, mi-a zambit si mi-a spus usor la ureche “te iubesc”.

Astfel stau si astept inserarea, intoarcerea. O astept cu ardoare, incercand sa inteleg cum se transforma secundele in minute, iar minutele in ore. Atat de incet. Atata timp.

luni, 18 ianuarie 2010

Mama Omida si cei doi presedinti

Dragi concetateni. Ultimele zile cred ca si dumneavoastra ati fost amuzati de prestatiile publice a celor mai ilustri oameni din cadrele politice si jurnaliste. Probabil amuzati la fel ca si mine, pana cand am aflat ca deja se fac documentare despre "tarishoara", despre cum noi mergem mai des pe la vrajitoare decat pe la doctor.
Acum, faptul ca poporul roman este un popor superstitios este foarte clar pentru toata lumea. Nu despre asta este in primul rand vorba. Este vorba mai degraba ca a fost gasit un "nene", de catre cei de la Realitatea, un adevarat Don Bruco, autentificat si binenteles cu acte in regula. Acest domn, pe nume Aliodor, psiholog specialist in parapsihologie, psihoenergetica si biosinergetica, cu numeroase publicatii pe teme care au fost mai sus enumerate, a fost vazut alaturi de Basescu pe timpul intregii campanii electorale.

Acum, binenteles ca cei cu antena indoita vor pune intrebarea: "Si ce? Tu crezi in de-astea?". Ii voi lasa alaturi de cuvintele lui Victor Ponta: "Ai pus o intrebare care iti face cinste".
Intrebarea imediata este: "Mai fratica, baiatu' asta, Base, crede in astfel de forte?", iar raspunsul imediat este evident, bulversant si socant pentru unii dar nesurprinzator pentru altii: "DA!". Va dati seama ca acest carmuitor al lesurilor peste marea in putrefactie, Romania, ar consulta o "Mama Omida" daca ar mai trai, D-zeu sa o odihneasca si sa-i dea atata liniste cata a dat ea oamenilor?

Alternativa ar fi fost Geoana, de la care cred ca a inceput totul, acest propovaduitor al atacurilor energetice. Acum el si nevasta lui, de care a fost binenteles sustinut in aceasta mascarada, au iesit si au declarat ca nu vor sa-i identifice, chiar daca ii stiu, pe acei culturisti-ritualisti, pentru a nu duce discutia mai departe. Este exact ca faza care i-a facut-o Base lu' Geoana cu caseta porno daca va aduceti aminte, tot o chestie penibila de genul: "am caseta cu Geoana facand treaba buna, dar nu am sa o public ca sunt baiat bun". Nu cred totusi ca cineva ar putea sa nege faptul, aducand binenteles dovezi solide, ca Geoana chiar nu a fost atacat la nivel bioenergetic. Insa, si sa fi fost asa, fapt pe care nu il pot crede, sa scuze pierderea alegerilor printr-o asemenea josnicie era de neasteptat, nu ca ar fi o oarecare personalitate intelectuala. Am vazut cu totii conduita acestui domn in ultima saptamana inainte de alegeri si cred ca toti putem cadea de acord ca aceasta l-a facut sa piarda, si nu papusa Vodoo a domnului Aliodor, mustruluitorul de spirite.

Atat adevarul cat si alternativa ne sunt asadar defavorabile. Flacara violet planeaza peste noi ca un duh rau, un Kami rau al poporului nostru. Indiferent de cat de mult se va schimba tara noastra, traditiile vor ramane adanc inradacinate, traditii printre care se numara din pacate si cosultarea acestor escroci. Trebuie mentionat binenteles ca aceste traditii au fost prezente si in alte tari, probabil ca in toate, insa nivelul la care pretindem ca suntem, faptul ca sunt membrii ai UE (deja cantam si manele pe tema asta parca, nu?) s.a.m.d. ar trebui sa ne faca sa intelegem un lucru: nu este permisa o asemenea atitudine din partea unui popor in aceste timpuri. De ce spun in aceste timpuri? Pentru ca in aceste timpuri, pe langa imaginea proasta adusa de noul nostru guvern, de Udrea, de Boc, nu avem nevoie de asta; imaginea unui popor care arunca unul dupa altul cu bete vine in minte. Ne pierdem toata credibilitatea si sustinerea.
Dar ce mai conteaza, nu? Cum spunea Mircea Badea, le avem pe toate si le meritam pe toate.

Probabil ca meritam si sa fim singuri. Ne vom uita apoi catre Europa, cum se uita pretinsii filosofi catre ceruri si ne vom intreba: "Suntem singuri?"