Dorinta

Da. M-am trezit din nou. O noua zi, alte ganduri, aflate in progresie geometrica cu cele de ieri. Nedormit parca de 3 zile, ma scol din pat sa-mi fac o cafea Lavazza, bine-nteles. Camera pare pustie in timp ce trece pe langa mine. Romanul de Clavell este exact acolo unde l-am lasat, cu semnul la pagina 350 (“mi-am si amintit”).

Geamul vopsit in alb, parca partial, iluzie data doar de trecerea inevitabila a timpului, scartaie in ritmul aproape cardiac al adierilor din spatele blocului, unde primaria a binevoit sa puna cateva containere de gunoi. Romanticul trandafir, se pierde pe fundalul rosu-roz al apartamentului inchiriat. Pacat. Poate ca ar trebui sa il pun pe pian, de unde sigur il voi rasturna intr-un moment al “Prestissimo”-ului (“dar macar va iesi in evidenta”).

O fata inca doarme, mangaind parca patul prin respiratia ei usoara. “Cat de frumoasa esti. Cat de mult as vrea sa iti ating parul”. Dar o las sa doarma, sanii oftandu-i pe perna cea mare. Pare a fi o zi frumoasa, o zi in care soarele a rasarit din nou si vantul slabeste cu trecerea minutelor. Ibricul tremura in chemarea lui disperata. Izul aproape inexistent creste exponential cu apropierea mea de cana.
Ma asez pe fotoliul pus pe balcon, privind in departari peste soseaua aglomerata de la picioarele mele. Zgomotul nu ma mai deranjeaza. Probabil e doar o chestie de obisnuinta. Poate insa efectele traficului sunt si ele diminuate de faptul ca orizontul imi atrage atentia, dand automat nastere gadurilor ce au asteptat noaptea sa rasara.
“Cum pot sa creada unii oameni ca exista doar o singura dragoste pentru ei? Cum pot sa creada ca exista o pereche unica pentru fiecare dintre noi? Exista o multitudine de perechi pentru fiecare din noi, iar faptul ca am ales-o pe una este doar rezultatul unor coincidente al coordonatelor spatio-temporale.” Ganduri nenumarate se aglomereaza, cautand raspuns, zbatandu-se intre logic si abstract, intre realitate si iluzie, perturband linistea care planeaza deasupra traficului.

S-a trezit. Un geamat amortizat se aude din camera. Ma duc sa o intampin cu un sarut. Zambeste uitandu-se la mine, un zambet care pare sa vina dintr-o bucurie nascuta din revederea noastra dupa mult timp. Atata timp. Ma cheama la ea, intinzand mainile parca disperata dupa atingerea mea. Raspund la chemarea ei cu aceeasi disperare.

Sarutul este scurt, invaluit de o imbratisare sufocanta (“Doamne, cat de mult o iubesc!”). Incepe sa rada, simtind ca nu i-as mai da drumul din bratele mele. Apoi doar urmeaza un “buna dimineata”, aproape formal. Spatele ei se incordeaza, in incercarea esuata de a scapa din inlantuirea mea. Rasul acela ma innebuneste, in timp ce parul ei imi invaluie fata raspandind un miros placut.
Apoi a sunat telefonul ei mobil. S-a ridicat repede, iesind din camera ascultandu-l pe interlocutor. Cand s-a intors, s-a imbracat repede, mi-a zambit si mi-a spus usor la ureche “te iubesc”.

Astfel stau si astept inserarea, intoarcerea. O astept cu ardoare, incercand sa inteleg cum se transforma secundele in minute, iar minutele in ore. Atat de incet. Atata timp.

Mama Omida si cei doi presedinti

Dragi concetateni. Ultimele zile cred ca si dumneavoastra ati fost amuzati de prestatiile publice a celor mai ilustri oameni din cadrele politice si jurnaliste. Probabil amuzati la fel ca si mine, pana cand am aflat ca deja se fac documentare despre "tarishoara", despre cum noi mergem mai des pe la vrajitoare decat pe la doctor.
Acum, faptul ca poporul roman este un popor superstitios este foarte clar pentru toata lumea. Nu despre asta este in primul rand vorba. Este vorba mai degraba ca a fost gasit un "nene", de catre cei de la Realitatea, un adevarat Don Bruco, autentificat si binenteles cu acte in regula. Acest domn, pe nume Aliodor, psiholog specialist in parapsihologie, psihoenergetica si biosinergetica, cu numeroase publicatii pe teme care au fost mai sus enumerate, a fost vazut alaturi de Basescu pe timpul intregii campanii electorale.

Acum, binenteles ca cei cu antena indoita vor pune intrebarea: "Si ce? Tu crezi in de-astea?". Ii voi lasa alaturi de cuvintele lui Victor Ponta: "Ai pus o intrebare care iti face cinste".
Intrebarea imediata este: "Mai fratica, baiatu' asta, Base, crede in astfel de forte?", iar raspunsul imediat este evident, bulversant si socant pentru unii dar nesurprinzator pentru altii: "DA!". Va dati seama ca acest carmuitor al lesurilor peste marea in putrefactie, Romania, ar consulta o "Mama Omida" daca ar mai trai, D-zeu sa o odihneasca si sa-i dea atata liniste cata a dat ea oamenilor?

Alternativa ar fi fost Geoana, de la care cred ca a inceput totul, acest propovaduitor al atacurilor energetice. Acum el si nevasta lui, de care a fost binenteles sustinut in aceasta mascarada, au iesit si au declarat ca nu vor sa-i identifice, chiar daca ii stiu, pe acei culturisti-ritualisti, pentru a nu duce discutia mai departe. Este exact ca faza care i-a facut-o Base lu' Geoana cu caseta porno daca va aduceti aminte, tot o chestie penibila de genul: "am caseta cu Geoana facand treaba buna, dar nu am sa o public ca sunt baiat bun". Nu cred totusi ca cineva ar putea sa nege faptul, aducand binenteles dovezi solide, ca Geoana chiar nu a fost atacat la nivel bioenergetic. Insa, si sa fi fost asa, fapt pe care nu il pot crede, sa scuze pierderea alegerilor printr-o asemenea josnicie era de neasteptat, nu ca ar fi o oarecare personalitate intelectuala. Am vazut cu totii conduita acestui domn in ultima saptamana inainte de alegeri si cred ca toti putem cadea de acord ca aceasta l-a facut sa piarda, si nu papusa Vodoo a domnului Aliodor, mustruluitorul de spirite.

Atat adevarul cat si alternativa ne sunt asadar defavorabile. Flacara violet planeaza peste noi ca un duh rau, un Kami rau al poporului nostru. Indiferent de cat de mult se va schimba tara noastra, traditiile vor ramane adanc inradacinate, traditii printre care se numara din pacate si cosultarea acestor escroci. Trebuie mentionat binenteles ca aceste traditii au fost prezente si in alte tari, probabil ca in toate, insa nivelul la care pretindem ca suntem, faptul ca sunt membrii ai UE (deja cantam si manele pe tema asta parca, nu?) s.a.m.d. ar trebui sa ne faca sa intelegem un lucru: nu este permisa o asemenea atitudine din partea unui popor in aceste timpuri. De ce spun in aceste timpuri? Pentru ca in aceste timpuri, pe langa imaginea proasta adusa de noul nostru guvern, de Udrea, de Boc, nu avem nevoie de asta; imaginea unui popor care arunca unul dupa altul cu bete vine in minte. Ne pierdem toata credibilitatea si sustinerea.
Dar ce mai conteaza, nu? Cum spunea Mircea Badea, le avem pe toate si le meritam pe toate.

Probabil ca meritam si sa fim singuri. Ne vom uita apoi catre Europa, cum se uita pretinsii filosofi catre ceruri si ne vom intreba: "Suntem singuri?"

Elemente deziluzorii

Suntem niste proxeneti al sentimentelor adevarate. Asta suntem cu totii. Am invatat ce inseamna sentimentele, poate chiar le-am trait, le-am exprimat, dar in niciun caz in forma lor pura. Tot ceea ce facem este sa ne prefacem. Dragostea? Poate sa fie oare aceasta forma reala a dragostei? Daca da, atunci trebuie sa o redefinim. Exista oare dragoste pentru aproape? Oh, sigur ca exista, dar ma intrebam, daca o manifestam.
... si nu ma gandesc aici la oamenii sus-pusi. Nu, ci la oamenii de jos. Oamenii de sus, care detin control asupra anumitor societati, regiuni si au anumite puteri pierd sensibilitatea pentru seaman. De aceea nici nu vreau sa staruiesc asupra acelora. Dar noi, cei de jos, noi ce facem? Noi, care nu suntem orbiti de o asemenea putere, manifestam o astfel de dragoste? Eu nu am vazut, si cand s-a intamplat a fost un moment atat de epic in istoria omenirii incat au scris cateva carti despre acesta si le-au pus intro colectie denumita "Noul Testament".

Paradoxal, iubirea pentru aproape deseori naste gelozie in viata de cuplu. Spun paradoxal, pentru ca fara iubirea de aproape, nu poate exista nici dragostea profunda, unica, fata de o persoana. Spun paradoxal, pentru ca in sufletul nostru murdar, din dragostea atat de frumoasa, aproape pura, pe care o traim, se poate naste gelozia, se poate naste ura pentru o fiinta.
Ce inseamna de fapt iubirea? In nici-un caz sa nu fi gelos, sau sa nu urasti, ci inseamna devotamentul nascut prin intelepciunea cunoasterii, inseamna o sete nemarginita de a cunoaste pe cineva, care pare un izvor nesecat de informatii, de pasiune, de dragoste pana la urma.
Deci, intrun anumit sens, sa iubesti inseamna sa fi lacom si zgarcit, deoarece, cum explicam mai sus, noi oamenii nu putem incerca un astfel de sentiment fara a fi gelosi sau a ura prin asta.
Astfel poate ajunge un fel de ce-am-atins-e-al-meu, fara niciun drept, pentru ca exact dragostea presupune libertate, libertate insa privata in acest caz de aceste boli fara leac.

Parem atat de siguri pe noi, pe cand interiorul ne tremura din toate incheieturile. Aceasta iluzie a controlului este totusi o necesitate, un fel de autoaparare care insa, necontrolata, si mai ales nesesizata, pot avea o influenta negativa majora asupra caracterului nostru. Solutia nu este sa ne ascundem frica, ci sa o dezvaluim lumii si sa cautam o rezolvare.
De aici se nasc mincinosii, lasii, tardivii si parsivii.

Avem asadar oare prieteni? Acesti indivizi care se pot autointitula astfel? Nu cred. Nu exista in inima nimanui o dorinta de a se devota in totalitate celor aproape lor. Mai sunt scapari, care si ele esueaza si atata tot. Exista oameni care merita acest devotament total, dar, am realizat ca defapt si eu sunt la fel ca si restul si ca vorbesc despre utopii, sau cum ar spune unii, "filosofez", pentru ca acest devotament total daca este manifestat, trebuie sa fie manifestat fara a te astepta la ceva, orice, inapoi. Asta este defapt esenta. Asta este ceea ce eu nu pot si ceea ce nimeni nu poate. Ati putea trai o viata intreaga o dragoste neimpartasita? Sunt sigur ca nu, dar asta este ceva total nenatural (nevorbinde desigur de natura umana). De ce? Pentru ca asta inseamna ca iubiti pe cineva doar pentru ca va iubeste inapoi, sau pentru ceea ce este, sau pentru orice altceva ... ceea ce este complet gresit. Daca s-ar schimba dintr-un anumit punct de vedere persoana iubita, nu ati mai simti dragoste pentru ea? Intreb asta, pentru ca daca raspunsul este da, atunci nu este dragoste ceea ce simtiti. Aceasta ar putea fi definita cum au definit-o filosofii: ea exista doar pentru ea si nu poate fi explicata decat prin ea insasi.

Poate ca de asta ne este greu, recunosc ca si mie personal, sa credem intr-un D-zeu care radiaza o astfel de dragoste. Nu putem crede intro astfel de dragoste, iar asta ne face sa ne indoim de D-zeu. De aceea pare ca lumea o ia razna. Iniante biserica detinea controlul asupra oamenilor, prin faptul ca, agresivi sau nu, impuneau oamenilor sa creada in ceva. Lipsa credintei in orice, ne lasa fara scopuri, ne antreneaza doar iluziile care intr-o buna zi se sparg ca baloanele de sapun si ne lasa goi pe dinauntru. Credinta insa in ceva care transcende moartea este buna din acest punct de vedere, pentru ca acea "bula de sapun" se va sparge cand este mult prea tarziu pentru noi pentru a ne mai pasa, pentru a mai fi deziluzionati.
Amagirile insa, in aceasta lume a libertatilor se tin lant. O sa fac aici o precizare pentru un prieten foarte bun, ateu, caruia o sa-i spun ca si lipsa de credinta intrun D-zeu este tot o credinta; crezi ca nu exista o divinitate, sperand astfel sa nu atrag comentarii "nepotrivite".

Deseori stau si ma gandesc la faptul ca toate acestea sunt doar minciuni. Toti sunt prefacuti. Toti cred in ceva. De ce le e frica sa recunoasca? Deseori ma intreb daca nu cumva nu prea imi vine sa cred, mai degraba decat ca nu cred.
Fantasmagoriile se tin insa lant, ne sperie, suntem intradevar prinsi intro lume in care am putea fi fericiti, daca insa am reusi sa o schimbam.
Daca am reusi sa oprim deziluziile!

Regasirea frumosului

Colindatul pe Internet poate, dupa cum am descoperit de multe ori, sa aduca la suprafata cunostinte noi, suprinzatoare, chiar neasteptate. Astfel am facut astazi cunostinta cu unele texte a maestrului Octavian Paler. Profund miscat in totalitate, am fost totusi retinut in particular de urmatoarele cuvinte, fiind de o profunzime inspaimantatoare si de o simplitate a ideei principale, care deseori ne socheaza prin formulari pompoase; intelegand insa ce vroia sa spuna cu adevarat, ajungem la acel stagiu in care recunoastem ca am gandit si noi ceva de genul asta, dar ca nu am putut formula astfel ideea. Cuvintele nu se asterneau asa pe foaie, iar curajul de a spune asemenea chestii este a unui om nebun.

" Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr." -Octavian Paler.
M-am oprit asupra acestor cuvinte pentru motivele enumerate mai sus. In plus, este o tema atat de vasta incat deseori evitam sa o mai abordam. "Cine contempla cu atentie lucruri neluate in seama, socotite insignifiantem efemere, acel are toate sansele sa descopere esente, detalii revelatorii. [...] Seriosii, pretinsii seriosi, se sperie de frivolitate, fug de ea ca dracul de tamaie si raman la nivelul cliseelor si platitudinilor grave." - Astfel se exprima A. Paleologu, intro incercare, zic eu, disperata de a atrage din nou atentia asupra lucrurilor esentiale si banale, care, de-a lungul istoriei s-au tot reluat, din exact acest motiv: daca nu vom stapani aceste lucruri banale si acestea ne vor scapa de sub control, vom fi cu adevarat pierduti.

Astfel, tema abordata inca de pe timpurile lui Cicero (binenteles ma refer la abordarea transcrisa si transmisa pana in vremurile noastre), prietenia a fost reluata aici de catre Octavian Paler, care, daca imi este permis, are un curaj nebun de a spune ca nu ar trebui traita aceasta prietenie daca nu este vesnica. Sunt total de acord. Doar curajul ma infioara.
Intr-adevar, daca o prietenie (am inclus in acest termen si iubirea) nu este vesnica, va duce inevitabil la durere si despartire. O durere mult mai mare decat toata bucuria pe care aceasta prietenie a putut sa o aduca pe durata consumarii ei. Binenteles aici se poate pune foarte usor intrebarea: - Dar de unde sa stiu de la inceput cat va dura?" Singurul raspuns pe care il pot da nu este de natura de a linisti pe cei care-l cauta, ci de a scoate in evidenta natura adevarata a prieteniei, care este mai mult decat ceea ce noi putem descrie prin cuvinte, si anume: pur si simplu vei sti. Prietenia adevarata, sau iubirea, este aceea care te face sa nu mai poti vorbi, sa nu o poti descrie, este parca prin ea insasi un lucru pe care sa-l putem simti, nu descrie. Este ca si cum am incerca sa raspundem la intrebarea: -Din ce materie este facut un gand?"

Vremurile care ne tulbura acum, ne fac intr-adevar sa uitam unii de altii. Eu cred cu tarie ca exista o anumita legatura a tuturor fiintelor intre ele, pe care insa am uitat sa o folosim, sau mai degraba, am uitat limbajul acestei comunicari, fapt care a dus la o uitare, la o instrainare de ceea ce ne era odata familiar. Unitatea ina nu poate fi insa totul. Ea ar duce la o autodistrugere sigura, mai ales prin lipsa concurentei.
De aceea cred ca de fapt am pierdut echilibrul dintre aceasta legatura dintre fiinte si initiativa individuala, aceasta din urma preluand tot mai mult controlul, ajungandu-se inevitabil la ceea ce vedem la televizor, la faptul ca fiecare lupta pentru propriile interese, pana si oamenii in care s-a pus nadejdea si increderea ca vor lupta pentru interesele indiviziilor care l-au ales.
Deoarece aceasta instrainare a inceput, v-a fi foarte greu a ne reintoarce la inceputuri, din acest punct de vedere. Faptul ca am uitat nu este pe atat de grav ca faptul ca ne este atat de greu sa ne amintim.

Ultima secventa a citatului ne vorbeste despre o frumusete, o perspectiva a frumusetii cu care eu nu sunt de acord. Paler priveste aici la frumusete ca la o cugetare, la ceva ce se intampla foarte rar, iar cand se intampla, poti fi sigur ca nu va dura foarte mult. Nu sunt de acord, pentru ca sunt de parerea ca frumosul este in orice. In orice a fost creat de o putere divina sau de mana omului salasluieste frumosul, pentru ca prin definitie creatia inseamna frumos. Inseamna frumos prin putere, prin spiritul prezentei, sau prezenta muzei daca doriti, prin originalitate. Privind chiar si la o bomba atomica, faptul ca cineva a putut descoperi tainele atomului este in sine un lucru inspirant. Priviti apoi la tot ce se intampla in timpul exploziei unei bombe atomice, toate reactiile, felul in care, pana la urma, lucreaza natura. Faptul ca a fost folosita in scopuri inumane nu cred ca trebuie sa denatureze aceste lucruri. Poate ca daca pictura "Mona Lisa" ar fi fost folosita pentru a omora oameni de-a lungul secolelor, am fi spus si despre ea ca este un blestem care a fost lasat asupra omenirii si ca trebuie distrusa.

Frumosul este cel care aduce fericirea. Nu vorbesc aici de intelesul 'popular' al acestui cuvant, ci de acceptiunea lui L. Grunberg, care scria ca fericirea este de fapt, o viata traita activ, fapt cu care sunt total de acord. Doar avand o viata activa, lipsita de lene, v-om avea o viata plina de impliniri, care duc la fericire. Cunoscand creatiile divinitatii a oamenilor, v-om fi impliniti prin cunoasterea profunda a fenomenelor care au permis aceste creatii. Astfel vom cunoaste frumosul. Frumosul care sta in tot.